Ziua 1: București – Teleorman
Plecare din Bucuresti, B-dul Constantin Brancoveanu, sector 4 la ora 6:45, in directia Bucuresti – Teleorman.
Prima oprire o vom face la Manastirea Pantocrator cu participare la Sfanta Liturghie, este Hram Sf Maria Magdalena si inca un Sfant Invitat .
Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost ucenița și mironosița lui Hristos cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminția lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileii celei de sus, dintr-un loc ce se numește Magdal și de unde s-a numit și Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, și din tinerețe ori după judecățile neajunse ale lui Dumnezeu – ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum însuși zice despre orbul din naștere –, ori prin îngăduința dumnezeiască spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită și supărată de șapte duhuri necurate.
Mănăstirea Comana este o mănăstire de călugări situată în comuna Comana (județul Giurgiu), în Episcopia Giurgiului din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Ctitorită de Domnul Țării Românești Vlad Țepeș, în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, se ruinase până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când a fost reclădită de Domnul Țării Românești Radu Șerban. Mai târziu, marele boier Șerban Cantacuzino a restaurat-o în stil brâncovenesc și i-a adăugat noi contrucții. Înzestrată cu moșii de voievozii români, Mănăstirea Comana era foarte bogată în secolul al XVII-lea, fiind considerată ca unul dintre principalele centre religioase ale țării. Deși a fost atacată de invadatori, incendiată și afectată de cutremure, nu a fost niciodată părăsită, în biserică fiind săvârșită, fără întrerupere, Sfânta Liturghie. După ce a fost închinată Sfântului Mormânt din Ierusalim, și-a pierdut averile și a ajuns într-o stare avansată de degradare. Odată cu secularizarea averilor mănăstirești a devenit biserică parohială, fiind redeschisă ca mănăstire de călugări în 1992.
Manastiea Delt Neajlovului ultimul obiectiv bisericesc.
Manastirea Delta Neajlovului a functionat mai intai ca schit apartinand de Manastirea Comana. Primeste statut de manastire in 2005. Ctitorul principal al manastirii Delta Neajlovului este arhim. Irineu Iurascu, fost staret la Manastirea Comana. Manastirea Delta Neajlovului este una dintre cele mai mari manastiri din sudul Romaniei, construita dupa 1990. Are ca Hram: Nasterea Maicii Domnului (biserica mare), Inaltarea Domnului (biserica de lemn), Sfintii Arhangheli (paraclisul).
Ne indreptam catre Bucuresti dupa o zi cu binecuvantari .
Prețul include:
– Transport autocar clasificat
– Preot/Ghid însoțitor
Prețul NU include:
– Cheltuieli personale
– Masa
Detalii și înscrieri:
– Telefon: 0723 151 119 – Niculina
– Telefon: 0736 655 845 – Mirela