Pachete turistice

Program de 1 Zi – Manastirile din Dambovita

Preț pe persoană

125,00 lei

detalii
Data

09.08.2025

te-ar putea interesa și
  • Data

    24.10. – 29.10.2026

    Între locurile frumoase în care vă puteţi propune să ajungeţi se află Cipru, cea mai mare insulă din Marea Mediterană, o ţară europeană situată la sud de Turcia şi la distanţă aproape egală de Europa, Asia şi Africa.  Datorită situării la confluenţa drumurilor comerciale şi culturale dintre cele trei continente, dar şi ca urmare a diverselor evenimente istorice prin care a trecut, insula a căpătat influenţe din toate părţile, iar amestecul lor o face cu atât mai mult interesantă, cu cât este şi foarte frumoasă din punct de vedere natural. În această ţară s-a auzit pentru prima dată despre Hristos din gura Sfântului Apostol Barnaba. Şi Sfinţii Pavel şi Luca au făcut aici drumuri de evanghelizare a locuitorilor. Tot in Cipru se află al doilea mormânt al lui Lazăr cel înviat de Mântuitorul.

  • Data

    25-27 Iulie 2026

    Transport

    Autocar

    Delta Dunării este o zonă naturală unică și impresionantă din România, situată în sud-estul țării, la granița cu Ucraina. Aici se găsește cea mai mare deltă din Europa și a doua din lume, după Delta Nilului, iar peisajul ei mirific este dominat de canale, lacuri și vegetație luxuriantă.

  • Data

    10.07. – 15.07.2026

    Mânăstirea Bârsana, care este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Bârsana, județul Maramureș, care are hramul pe data de 30 iunie: "Soborul Sfinților 12 Apostoli", protectorii mănăstirii fiind cei 12 apostoli